Septembrie...o luna in care fiecare suflet iti face o balanta...a ceea ce a fost si a ceea ce va veni. O luna in care amintirile cad de pe ramura copacului vietii si se asaza, formand un covor plin de momente placute, de momente de cumpana, veselie si angoasa.
Si pentru mine luna septembrie a debutat cu o schimbare in cele mai adanci cotloane a fiintei mele. Este momentul metamorfozarii a vietii si a sufletului meu. Stiu ca de acum inainte nu voi mai privi in urma, trecutul dulce cu miros de camin nu ma mai imbie iar iubirile trecute se estompeaza si se pierd, lasand in urma lor doar niste simple dulci amarui amintiri. De acum viata imi va fi ca o troica, mereu galopand si leganandu-se usor...Ce straniu este sa privesc cu o oarecare detasare de viata mea veche, parca nu mai sunt EU!
Dar cum ramane cu iubirea?! Iubirea...fleacuri...un simplu moft al sufletului de a se simti protejat...Si eu sunt protejata, da, sunt ocrotita de insasi troica vietii care de acum se indrepta spre rasarit, spre eternitate...Cui ii trebuie iubire, cand insasi compozitia ei te indeamna la autodistrugere si la degradare ca fiinta? Nu merita sa iubesti, nici macar sa incerci sa te gandesti la ea, pentru ca vei ramane cu sufletul devastat toata viata!
Septembrie...o luna in care sufletul meu nu cere decat ambitie si perseverenta. De dragoste voi avea timp doar atunci cand cenusa a ceea ce ar fi putut sa fie va deveni realitate...
