Sarut . Tandrete. Pasiune. Speranta.

Cu dedicatie pentru cel mai bun prieten...

Cuvinte puternice dar care totodata nu inseamna nimic…Ce este de fapt un sarut? Sa fie doar o simpla atingere de buze, sa fie doar o simpla transmitere a ceea ce tu simti, sau e ceva mai mult decat atat? Nu…e chiar incredintarea sufletului celui drag, e daruirea totala si in acelasi timp e contopirea sufletelor.

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii si-au aratat afectiunea, dragostea, respecul, tot ceea ce inseamna mai pur in noi, in sufletele noastre, prin sarut. Un gest atat de mic, de banal, poate sa poarte in el o incarcatura emotionala mai mare si decat un simplu obiect…sarutul, prin tocmai faptul ca este efemer, el ramane totusi impregnat pe buzele noastre, in inima si in sufletul nostru totdeauna – poate tocmai ca este trecator, ii da aceasta forta incredibila de a purta in el tocmai esenta sufletului nostru.

Ce sa fie tandretea daca nu gesturile cele mai inefabile dar care au puterea de a ne transmite cele mai sigure sentimente…ce sa reprezinte acest cuvant, atat lipsit de substanta dar care in acelasi timp in mintea si in constiinta sufletului nostru, sensul lui depaseste granitele exprimarii in cuvinte…este un sentiment si totodata un gest minunat – tandretea – sa il simti dar si sa il transmiti…

Pasiunea…focul care de cele mai multe ori arde mocnit pentru ca de cele mai multe ori ne este teama sa ii dam frau liber…amalgamul de cele mai arzatoare dorinte si idei, sentimenul cel mai mistuitor…sentimenul la care tanjim si atunci cand and il avem, nu ne mai saturam…

Tocmai aceasta nesatietate ne atrage spre acest sentiment…pentru ca insusi omul este liantul dintre cele doua limite…insasi dualitatea omului ne permite sa fim capabili de acest sentiment – pasiunea – unul care ne implineste dar care ne si mistuieste si ne lasa goi…in fata cui? Tocmai in fata flacarii vietii…

Speranta…cel mai divin sentiment…primordial, dupa parerea mea…un sentiment al nostru caruia nu ii atribuim atat de multa importanta sau veneratie…Ce s-ar intampla daca nu am avea speranta, daca ne-am trezi intr-o zi cand totul in jurul nostru ar fi fara oscilatii? Am innebuni, pentru ca omul, fara speranta, nu poate visa, nu poate ajunge la perfectiunea vietii, atinsa abia in transcendent…speranta este un sentiment roditor, fara a-i putea da o definitie exacta, dar care ne ajuta sa fim atat de diferiti…

Sentimente umane, sentimente lipsite de substanta dar incarcate cu o explicatie divina, Sarutul, Tandretea, Pasiunea si poate cel mai important, Speranta, sunt bucatele din ceea ce am fost odata – un intreg.

Story

Ningea...ma uitam pe geamul camerei de zi la fulgii care cadeau necontenit si la troienele ce formau siluete ciudate in umbra noptii.

Tin minte ca auzeam tot ce se petrecea in casa...cum mama pregatea prajiturile, tata cum taia bradul din padurea din spatele casei, iar pe sora mea mai mica cum mazgalea scrisorea Mosului, incercand sa o scrie cat mai bine cu putinta; si eu, eu ma uitam pur si simplu in zare privind amurgul...

Era un sentiment atat de linistitor, incat mintea nu putea cuprinde atata calmitate...atatea culori in zare, la est de casa doamnei Cruch un albastru pal impletindu-se cu un roz iar aproape de casa noastra, un rosu stins...atatea umbre, unele de la troiene, altele de la padure...niciodata nu am putut intelege aceasta liniste dinaintea furtunii...

M-am dus in scaunul meu preferat din rachita si m-am asezat confortabil in el, invelindu-ma cu o patura groasa si cu o cana aburinda de vin fiert in mana, ma pregateam sa ma las purtata in vis gandindu-ma ca as putea sa gasesc o solutie, solutia salvatoare...

Mintea mea ratacea din prezent in viitor si de acolo in trecut...vedeam viata trecandu-mi prin fata ochilor cu o asa repeziciune incat nici nu eram in stare sa percep toate siluetele, cand, deodata, aud telefonul cum suna:

- Alo, da?

- Buna ziua, domnisoara Alecia White?