Cui sa ne inchinam oare?

Dupa lungi si nenumarate versiuni a urmatoarei postari, am decis, in cele din urma, sa adaug un citat din "Fratii Karamazov" de Dostoevski - in rusa "Братья Карамазовы"- care pentru mine reprezinta un fel de raspuns, sau mai bine zis, puntea catre un adevar absolut si inradacinat in constiinta colectiva a omenirii, fara ca acesta sa-si faca simtita prezenta - doar in vremuri de restriste - ca acestea in care omenirea se zbate la ora actuala - si care adevar este mai mare decat am putea noi ne inchipuim: vol.I, p.423, trad. de Elena Vizir:
"Dupa cum ne relateaza Evangheliile, despre momentul intitulat Ispitele: Daca vrei sa mergi prin lume si sa propovaduiesti libertatea cu mainile goale[...]nu vei reusi sa trezesti vreun interes in randul celor multi si nelegiuiti[...]; ei s-au nascut ca oameni simpli si notiunea de libertate nu le spune nimic, nu o pot intelege, nu o pot accepta, ba chiar ii inspaimanta de moarte. In societatea omeneasca, nimic nu este mai greu de suportat decat libertatea! Priveste pietrele acestea sterpe si tari, in pustiul gol si incins de soarele nemilos! Transforma-le in paini, si omenirea te va urma ca o turma supusa si multumita,[...]. Efortul Tau, si scopul suprem al misiunii Tale, a fost acela de a arata omului calea spre libertate."[...]p.425:"Printre altele, aceasta intrebare include si marele mister al acestei lumi. Daruind "painea", Tu ar fi trebuit sa te straduiesti si sa intelegi toata nostalgia milenara a omenirii, aceeas de a se ragasi intr-o singura fiinta si, totodata, sa raspunzi la intrebarea majora a oamenilor de pretutindeni: Pentru ca nu exista nicio alta grija mai cuprinzatoare, mai trainica si mai chinuitoare pentru om decat aceea ca, odata devenind liber, sa gaseasca, pe cat ii este posibil de repede, pe careva caruia sa i se inchine din nou."
Citem ieri aceste randuri, si mi s-au parut atat de nedrepte dar in acelasi timp atat de adevarate, incat m-a apucat plansul(la propriu). Oare lumea se va indrepta spre religie sau va continua sa-si inventeze tot felul de idoli doar pentru ca suntem cu totii rataciti in acest vartej al deznadejdii si al falsului adevar? Poate da, poate nu...in orice caz, aceste randuri mi se par atat de adevarate ca si atunci cand au fost scrise in 1880. Oamenii au intr-adevar nevoie de un Dumnezeu, dar ce fel de Dumnezeu? Cred ca pana la urma este numai decizia noastra care apartine mai mult moralului si sufletului decat rationalului, carui Dumnezeu sa ne inchinam. Trebuie sa incercam pe cat posibil sa nu ne abatem de la Adevata Cale si sa nadajduim (alt cuvant imprumutat din rusa) ca lumea va deveni mai constienta ca o Fiinta Superioara se afla deasupra noastra si ca Ea nu ne va da niciodata vreo dovada a "daruirii painii din pietre" pentru ca pana la urma trebuie sa credem si sa nu cercetam.